À moi. L’histoire d’une de mes folies.
Depuis longtemps je me vantais de posséder tous les paysages possibles, et trouvais dérisoires les célébrités de la peinture et de la poésie moderne.
J’aimais les peintures idiotes, dessus de portes, décors, toiles de saltimbanques, enseignes, enluminures populaires; la littérature démodée, latin d’église, livres érotiques sans orthographe, romans de nos aïeules, contes de fées, petits livres de l’enfance, opéras vieux, refrains niais, rythmes naïfs.
Je rêvais croisades, voyages de découvertes dont on n’a pas de relations, républiques sans histoires, guerres de religion étouffées, révolutions de mœurs, déplacements de races et de continents: je croyais à tous les enchantements. J’inventai la couleur des voyelles! — A noir, E blanc, I rouge, O bleu, U vert. — Je réglai la forme et le mouvement de chaque consonne, et, avec des rythmes instinctifs, je me flattai d’inventer un verbe poétique accessible, un jour ou l’autre, à tous les sens. Je réservais la traduction.
Ce fut d’abord une étude. J’écrivais des silences, des nuits, je notais l’inexprimable. Je fixais des vertiges.
Arthur Rimbaud, Alchimie du verbe
〰 Imaginea ar fi putut fi pe copertă. Un podium alb pe care doi crocodili―unul galben, altul verde―se mușcă de coadă. În căutarea fericirii. Patru întâlniri au loc. Personajele poartă costume. Arta și industria, știința și comerțul, viciu și virtutea, munca și timpul liber. Prosperitatea dezlănțuită, sub patronajul lui Sigmund Freud și al Moșului Crăciun. Leul șomaj și peștele semantic învinși cu o săgeată. Păunul inflație doborât de sulița statisticilor. Unchiul Sam si unchiul Tom pot să se felicite.
〰 Șir de cuvinte care exprimă o cugetare, precum un grup de arbuști alcătuind alei întortocheate. Ecoul acestui glas ne învaluie astfel încât ieșirea poate fi găsită cu mare dificultate. De fapt ce scrie pe copertă?
〰 S, T, E, I, N, B, E, R și un G ca o spirală unde cerneala curge mai ușor.
〰 Edificiul este constituit dintr-un număr considerabil de camere și de galerii, privirea fiind absorbită în acest vârtej. Fiecare pagină pare a fi o amintire al complexului de clădiri din Cnossos.
〰 Trei sute patruzeci și unu de desene, o sută cinzeci în The New Yorker, șase în Harper’s Magazine, trei în Life, două în New World Writing, două în Britannica Book of the Year 1957–1958, unul în Scientific American, opt în Femina–Illustration, două în L’Express, cinci în Encounter.
〰 Camerele care compun acest dispozitiv nu vi-se par prea înguste?
〰 Spațiul este suficient pentru a permite apariția unor formațiuni atmosferice prezentând o masă densă de vorbe sau de cristale de sunete, care, în anumite condiții, pot genera precipitații. Oare aceasta o fi fost una dintre intențiile arhitectului Dedal…
〰 Vorba-i vorbă. Dar, noi cititorii, oare cum percepem sunetele și zgomotele acestea? Într-un desen, un muzician cântă la pian, clapele fiind o prelungire al spațiului care îl înconjoară. Cunoașteți numărul cavităților care formează urechea internă?
“Honourable sir,” said Kovaloff with dignity, “I do not know how I am to understand your words. It seems to me the matter is as clear as possible. Or do you wish—but you are after all my own nose!”
The nose looked at the Major and wrinkled its forehead. “There you are wrong, respected sir; I am myself. Besides, there can be no close relations between us. To judge by the buttons of your uniform, you must be in quite a different department to mine.”
Nikolai Gogol, The Nose (translation by Claud Field)
〰 În zadar.
〰 Masa foarte fierbinte de cuvinte pare expulzată în timpul erupției unui vulcan. Ea reprezintă mult mai mult decât o simplă reunire de sunete dotată cu sens. Peisajul desenat este ca un decor de teatru în interiorul căruia Minotaurul este captiv.
〰 Cine l-a ajutat pe Tezeu?
〰 Ariadna. Ea i-a oferit un fir care să-i arate astfel calea de întoarcere. O singură linie de cerneală, neîntreruptă, pentru a descrie fiecare portret, fiecare priveliște.
〰 All in line
〰 Ţesătură a devenit un mod de desfășurare narativ. Ca o linie imaginară la suprafața unei ape curgătoare pe care plutesc obiecte și întrebări. Ce vedeți?
〰 Pe un colț de hîrtie se poate citi: Library of Congress catalog card number: 61- 6186
〰 Într-un alt desen, un om așezat chiar ține în mână un semn de întrebare. Îl privește cu atenție, ținând-ul între degetul mare și arătătorul. Acesta ar putea fi folosit în diverse instalații pentru a devia parcursul unui fluid și a-i diminua astfel viteza.
〰 Semn care exprimă natura absolută a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitată în spațiu și în timp și inepuizabilă pentru cunoaștere. O spirală unde cerneala curge mai ușor.
〰 Avem îndoieli!
〰 Rămâne imaginea autorului generând o spirală ce-i completează propria imagine.
Les hommes du passé, qui n’étaient pour eux que des fantômes ou des noms, devinrent des êtres vivants, rois, princes, sorciers, valets, garde-chasses, moines, bohémiens, marchands et soldats, qui délibèrent, combattent, voyagent, trafiquent, mangent et boivent, chantent et prient, dans la salle d’armes des châteaux, sur le banc noir des auberges, par les rues tortueuses des villes, sous l’auvent des échoppes, dans le cloître des monastères. Des paysages artistement composés entourent les scènes comme un décor de théâtre. On suit des yeux un cavalier qui galope le long des grèves. On aspire au milieu des genêts la fraîcheur du vent, la lune éclaire des lacs où glisse un bateau, le soleil fait reluire les cuirasses, la pluie tombe sur les huttes de feuillage. Sans connaître les modèles, ils trouvaient ces peintures ressemblantes, et l’illusion était complète.
Gustave Flaubert. Bouvard et Pécuchet
〰 Dupa masa de prânz, ne-am putea așeza la gura sobei. Față în față, cu o carte în mână, am citii în liniste. Spre sfârșitul zilei ne-am putea plimba, am mânca și am continua citind noaptea. Cărțile ne-ar minuna ca o lanternă magică.
desene:
Saul Steinberg. The Labyrinth, Harper & Brothers Publishers, New York, 1954